Deunazi am primit o lista de cumparaturi de la nevasta-mea, printre altele aveam de luat o sticlutza de acetona , stiti benzina aia care o dau fetele pe unghii ca sa scape de oja veche si stirbita spre a picta o alta noua. Ajung in raionul cu pricina si incep a colinda ; si colind si tot colind, dupa ce ma trezesc ca o fac de 3 ori fara sa gasesc obiectul cu pricina sunt strafulgerat de urmatoarea idee :

MARKET BASKET ANALYSIS !!!

Gata, am gasit solutia!

Stiam ca un magazin de retail ce se respecta face studii de acest gen (data mining) in care descopera reguli de asociere de genul: daca clientii cumpara produsul X atunci mai cumpara si produsul Y ceea ce impune ca asezarea produselor in rafturi sa se faca in aceasta idee astfel ca clientii sa achizitioneze mai multe produse per ansamblu; mi-am zis , deci , ca cine cumpara acetona trebuie sa cumpere si oja si invers asa ca m-am pus pe cautat sticlutze de oja crezand ca dau mai usor de acelea de acetona. Aiurea, nici pomeneala!

 Pana la urma am  gasit acetona aruncata intr-un coltz obscur , nestiut de nimeni! M-am gandit ca o fi neansemnata ca pret (este 2,3 RON) dar folosirea ojei este strans legata de folosirea acetonei  sau ditamai magazinul nu a facut astfel de studii ! Am verificat si exemplul amintit de mine la o prezentare de data mining: cine cumpara bere ar trebui sa aiba la indemana si semintze asa cum cere orice microbist in fatza televizorului; nu, aceste lucruri erau la raioane indepartate.

Concluzia, concurenta nu este atat de dura pe zona magazinelor de retail astfel ca managerii sa-si puna probleme de data mining.